Potrivit unei surse militare israeliene, a fost bombardată o bază teroristă de lângă localitatea Na`ameh, situată între capitala Beirut şi oraşul Sidon.

Patru rachete au fost trase joi din sudul Libanului, una fiind interceptată de sistemul apărare antirachetă Iron Dome, alte două au lovit zone populate, dar nu au provocat victime, iar cea de-a patra se presupune că a căzut în mare.


Atacul a fost revendicat pe Twitter de un responsabil al Brigăzilor Abdallah Azzam, o grupare legată de al-Qaida, care a mai revendicat atacuri similare asupra statului evreu în anii 2009 şi 2011.

Într-o declaraţie premergătoare atacului asupra Libanului, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Peter Lerner, a declarat că ţara sa „nu va tolera nicio agresiune teroristă provenită de pe teritoriul libanez”.

Anterior şi premierul Benjamin Netanyahu a avertizat cu o posibilă ripostă. „Oricine ne face rău, sau încearcă să ne facă rău, trebuie să ştie că îl vom lovi”, a spus el într-o intervenţie televizată.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și