Situație ieșită din comun, care creează un precedent periculos: avocații primarului Cătălin Cherecheș întâmpină piedici și nu li se respectă dreptul la apărare, potrivit ActualMM.ro.
Curtea de Apel Cluj a respins cererea de repunere pe rol formulată de avocații lui Cherecheș care nu au putut pune concluzii, mai mult, contestațiile formulate au fost judecate fără citarea părților! Este vorba de decizia instanței care respinge candidatura lui Cătălin Cherecheș la alegerile locale din 5 iunie 2016.
Un angajat al omului de afaceri Sorin Orzac, Bogdan Hendre, și Partidul Social Democrat Maramureș au contestat decizia Biroului Electoral de Circumscripție nr. 1 Baia Mare care a validat candidatura lui Cătălin Cherecheș la alegerile locale. Instanța a anulat în parte Hotărârea nr.22/28.04.2016 în ceea ce privește art.2 și a respins candidatura lui Cătălin Cherecheș pentru funcția de primar al municipiului Baia Mare. Avocații au drept de apel la Tribunalul Maramureș până astăzi, 30 aprilie. Decizia a fost pronunțată în ședință publică în 29 aprilie, la ora 17.55, însă curios este cum un jurnalist băimărean, aflat în tabăra anti-Cherecheș, a anunțat această decizie înainte ca ea să devină publică!
În acest moment există mari presiuni asupra judecătorilor, dar și a avocaților lui Cătălin Cherecheș, fiind încălcate proceduri și drepturi fundamentale. Avocații lui Cherecheș nu cunosc nici măcar motivarea deciziei, nefiindu-le puse la dispoziție aceste informații vitale pentru a putea formula apelul. Nu li se oferă acces la dosar. Pe această cale facem apel către toți susținătorii primarului Cătălin Cherecheș și către toţi băimărenii, maramureșenii și românii care vor să fie respectată legea. Vă rugăm să promovați acest articol și, împreună, să ne asigurăm că se va face dreptate, așa cum prevăd legile acestei țări! Să cerem în mod public respectarea legii și procedurilor legale permise în astfel de cazuri!
Preluare: ActualMM