Elevii vor susține luni prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat - cea la limba și literatura română, potrivit calendarului aprobat de MECȘ.
Elevii aparținând minorităților naționale vor susține marți proba la limba și literatura maternă.
Proba obligatorie a profilului pentru toți candidații va fi susținută pe 1 iulie, iar proba la alegere a profilului și specializării în 3 iulie.
Rezultatele vor fi afișate pe 6 iulie, până la ora 12,00, și tot în aceeași zi se vor putea depune contestațiile, până la ora 16,00.
Rezolvarea contestațiilor se va face între 7 și 9 iulie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 10 iulie.
Lucrările de la probele scrise ale examenului de Bacalaureat susținute într-un județ vor fi corectate în alt județ, a anunțat marți, într-o conferință de presă, ministrul Educației, Sorin Câmpeanu.
"Pentru lucrările scrise ne gândim la un sistem pentru a înlătura orice fel de suspiciuni. Ne gândim ca lucrările dintr-un județ să fie corectate în alt județ. Această alegere a județului în care să se corecteze lucrările să fie făcută într-un proces de selectare transparent, pe de o parte, aleator, pe de altă parte. Asta nu este foarte ușor din punct de vedere tehnic. (...) Această procedură se va aplica în acest Bacalaureat", explica atunci ministrul.
La sesiunea iunie — iulie 2015 a examenului de Bacalaureat s-au înscris 168.945 de candidați, cu peste 7.000 mai mulți decât în aceeași sesiune a anului trecut (161.682 de elevi), informează Ministerul Educației.
Dintre aceștia 143.949 de candidați (76,89%) provin din promoția curentă, iar 24.996 (23,11%) — din seriile anterioare. În funcție de forma de învățământ absolvită, candidații înscriși pentru a participa la această sesiune a Bacalaureatului sunt distribuiți astfel: 163.462 — zi, 2.943 — seral și 2.540 — frecvență redusă.
Preluare: AGERPRES