Povestea este una destul de simplă, dar a dat mult de lucru avocaţilor celor două părţi care schimbă de câteva săptămâni zilnic pagini întregi de corespondenţă.

Pe de o parte este “armata” de avocaţi a centrului conmercial care are un contract cu nişte clauze ambigue, iar de cealaltă parte este un chiriaş “de bună credinţă” care se află în spaţiu din anul 2015 şi care are contract valid până în anul 2020. Mai mult, chiriaşul a investit pentru amenajare 50.000 de euro, a mai semnat un contract în valoare de 48.0000 de lei cu o firmă de bere, pe o perioadă de 3 ani, pentru modificarea conceptului plus că achită lunar facturi pentru chirii şi alte ultilităţi în valoare de aproape 17.000 de lei.

“Telenovela” a început în vara acestui an când proprietarul cafenelei a primit o notificare prin care era înştiinţat că nu şi.a respectat clauzele contractuale, respectiv nu ar fi modificat conceptul spaţiului sau nu ar fi adus o franciză, deşi există un contract ferm cu o firmă de bere în acest sens.

După mai multe convorbiri telefonice cu directorul de marketing al firmei care deţine mall-ul şi care nu a reuşit să explice ce înseamnă modificarea de concept, administratorul cafenelei a primit o a doua notificare în care scria clar că deja există un alt chiriaş care ar putea să preia spaţiul din 13 septembrie.

Potrivit contractului cafeneaua ar putea fi relocată în condiţiile în care i s-ar oferi un spaţiu similar. Patronul cafenelei spune însă că i s-a oferit un spaţiu la etajul al II-lea cu o mică terasă pe balcon, dar care nu este similar cu ce administrează actualmente. Acelaşi contract mai specifică faptul că în termen de 30 de zile oferta trebuie acceptată, în caz contrar contractul încetează de drept. Deşi cele 30 de zile s-au scurs, administratorii barului nu au primit nicio notificare în acest sens.

Povestea este clar una de abuz deoarece şi din spaţiul magazinului de jucării amenajat în imediata vecinătate a cafenelei s-a luat tocmai pentru a mări spaţiul pus la dispoziţie viitorului chiriaş despre care însă nu se ştie clar cine este.

În acest moment cafeneaua funcţionează fără energie electrică deşi chiria a fost achitată în avans pentru toată luna septembrie.


Preluare: eMaramures.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și