În acest moment este în desfășurare o anchetă pentru a se stabili cauzele decesului.

Oficial am aflat că decesul bebelușului ar fi survenit din cauze medicale. Vă reamintim că decese ale unor copilași din comunitățile de romi am mai avut în acest an, fiind vorba despre doi copii de pe Pirită.

ACTUALIZARE IJP Maramureș

În data de 08 februarie polițiștii din Baia Mare au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră de două luni a decedat.

Polițiștii ajunși la fața locului au efectuat cercetări, iar în urma acestora au identificat cadavrul minorei care nu prezenta urme vizibile de violență.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Județean de Urgență “ Dr. Constantin Opriș”, în vederea efectuării necropsiei și pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

În cauză polițiștii continuă cercetările pentru lămurirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și