Ieri după masă, la ora 17.49, un băimărean de 47 de ani a condus un autoturism pe Bulevardul Unirii din municipiul Baia Mare. La intersecţia cu strada Munteniei a efectuat un viraj la stânga, încălcând astfel marcajul longitudinal dublu continuu.
Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest şi au constatat că avea o concentraţie mare de alcool pur în aerul expirat. De asemenea, a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice şi stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice.