După susținerea probei practice a fost declarat respins. Examinatorul, agentul de poliție, i-a explicat motivele respingerii, însă cetățeanul a devenit recalcitrant și violent. El a lovit cu pumnul geamul din partea față stânga a autoturismului, care s-a spart, iar mai apoi a devenit violent și l-a lovit pe agentul de poliție în piept.

Prefectul Vasile Moldovan a spus: „Infracțiunea de ultraj a avut loc în autoturismul cu care s-a desfășurat proba de examinare practică, după susținere, în vehiculul oprit în parcarea din spatele Sălii Polivalente „Lascăr Pană” din Baia Mare. Cetățeanul a părăsit autoturismul după lovirea agentului de poliție și s-a îndreptat pe strada Oituz, în zona Bisericii Penticostale „Muntele Sionului”. Situația a fost anunțată instituției abilitate (Poliția Municipiului Baia Mare), iar ulterior cazul a fost preluat de către procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare”.

Persoana a fost reținută pentru infracțiunea de ultraj și a fost întocmit un dosar penal. Cazul este în continuare cercetat de către organele abilitate. Având în vedere gravitatea faptei comise asupra unei persoane aflate în exercițiul funcțiunii al autorității statului s-a făcut, de către procuror, propunerea de arestare preventivă a cetățeanului B.V.S., a mai adăugat prefectul Vasile Moldovan.


Preluare: JurnalMM

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și