În urma cercetărilor şi verificărilor efectuate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au identificat două persoane bănuite de comiterea unei tâlhării în data de 23 ianuarie a.c.
Doi minori, în vârstă de 15 şi 17 ani, din Baia Mare, în jurul orei 20.00, au observat un bărbat aflat sub influenţa alcoolului, care se deplasa pe strada Argeşului din municipiu. Ei s-au oferit să-l ajute să se deplaseze în staţia de autobuz unde l-au lovit şi i-au sustras din buzunarul interior al hainei 35 de lei.
Poliţiştii au recuperat prejudiciul cauzat au luat măsura reţinerii preventive pentru 24 de ore faţă de minorul în vârstă de 17 ani.
La Borşa, investigaţiile întreprinse de poliţişti au dus la identificarea a doi bărbaţi, în vârstă de 41 şi 60 de ani, din localitate, bănuiţi de comiterea unui furt.
În 26 ianuarie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi de către o localnică despre faptul că, în perioada noiembrie 2014 – ianuarie 2015, dintr-un imobil închiriat, i-au fost sustrase trei tone de cereale, 31 saci de porumb, 67 saci de grâu.
Prejudiciul cauzat, în valoare de aproximativ 1000 de lei, a fost recuperat parţial iar cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.