La data de 26 ianuarie a.c., ca urmare a probatoriului administrat de poliţişti, a fost dispusă arestarea preventivă a unui tânăr de 20 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție, lipsire de libertate, furt și lovire sau alte violențe, potrivit vasiledasle.ro
În fapt, la data de 24 ianuarie 2025, polițiștii băimăreni au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 despre faptul că o tânără în vârstă de 21 de ani ar fi fost victima unor infracțiuni.
Verificările demarate de îndată de polițiști au relevat că în seara de 23 ianuarie a.c., fostul concubin al tinere nu i-ar fi permis acesteia să părăsească imobilul, ar fi agresat-o fizic și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Totodată s-a stabilit că tânărul era obligat, ca urmare a unui ordin de protecție emis de Judecătoria Baia Mare, să păstreze o distanță minimă de 100 de metri față de tânără.
În urma probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție, lipsire de libertate, furt și lovire sau alte violențe, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Maramureș.
La data de 26 ianuarie a.c., acesta a fost prezentat magistraților care au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Preluare: vasiledale.ro