Alarma a fost data de oamenii care locuiesc la ultimul etaj al acestui bloc din Baia Mare. Au simtit miros de fum in apartamente si au sunat la 112. Imediat, in zona au ajuns pompierii si toate persoanele aflate in imobil au fost evacuate.

Locatar: „Pompierii strigau sa iasă toată lumea, să evacueze, să evacuze, cu pisici, cu tot. A fost foarte rapid, eu când am ajuns în fața blocului era stinsă flacăra. Se și vede cum a ieșit pe sub streașină. De la izolație”.

Locator: „Când au venit pompierii au strigat să coborâm că deja era începută, de la acoperiș, dar numai acolo sus”.

Pompierii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele incendiului
Militarii au intervenit cu mai multe autospeciale si au reusit sa potoleasca focul.

Căpitan Luca Libotean, locțiitor de comandant al Detașamentului Baia Mare: „Ne-am deplasat cu mai multe autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoplatformă, un echipaj de descarcerare și unul de prim ajutor. Ajunși la fața locului am constatat că incendiul se manifestă la podul acoperișului, am lichidat incendiul la scurt timp”.

Valvătaia s-a extins pe o suprafață de 20 de metri pătrați. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. În momentul în care au izbucnit flăcările ce au înghițit acoperișul blocului, în pod, mai mulți muncitori lucrau pentru a izola termic imobilul, spun oamenii. Și de acolo ar fi pornit totul. Cauza incendiului va fi stabilită însă în urma unei anchete.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și