Jucătorii celor două echipe s-au bătut pentru fiecare minge, păcat însă că n-au mers “porțile” nici de o parte nici de alta. Practic, jocul s-a terminat după trei parade consecutive reușite de Adrian Țenghea, atunci când Minaur s-a desprins la cinci goluri: 30-25 (min. 54).P Până atunci, jocul a fost echilibrat, ambele echipe fiind pe rând la conducere. Minaur a forțat în partea a doua, au venit și acele parade, dar meciul tot nu s-a încheiat lin, pentru că Timișoara a luptat până în ultima secundă și a revenit până la două goluri distanță. S-a încheiat 33-31 (14-13) și Minaur începe anul cu dreptul.

Lucian Ghiulai (antrenor secund Poli): “Puteam mai mult astăzi. Echipa a jucat destul de bine, dar am avut câteva inexactități în apărare, am luat prea multe goluri de pe 6m. Până la urmă, eu zic că am jucat destul de bine și meritam să câștigăm astăzi. Au plecat jucători, au venit alții, noi ne descurcăm și fără ei.”

Cristian Fenici (jucător Poli): “A fost un meci dificil, știam că ne așteaptă un meci greu în Baia Mare, pentru că este o echipă bună a campionatului. Din păcate, nouă ne-au plecat doi jucători de bază și echipa este într-o ușoară schimbare. Azi am arătat destul de bine, deși e clar că mai avem de lucrat. Sper ca de la meci la meci să jucăm mai bine și să ne menținem acolo, în play-off. E clar că drumul spre cupele europene este mai accesibil prin Cupa României. Ne dorim să jucăm din nou o finală de Cupa României, pentru că le-am jucat pe ultimele două și au fost niște meciuri senzaționale. Dacă reușim să aducem turneul la noi acasă, e clar că vom avea un avantaj.”

Robert Nagy (jucător Minaur): “Meciul a fost foarte greu și nu știu dacă se putea mai bune. Ne-am pregătit, am muncit mult. Având în vedere că a fost primul meci din acest an, de la reluarea campionatului, eu consider că a fost bine. Mai avem de muncit, dar important este că am început cu o victorie”.

Stephane Plantin (antrenor principal Minaur): “Sunt foarte fericit pentru că ne-am concentrat bine la acest meci, care nu a fost deloc ușor. Victoria de astăzi ne ține în obiectiv. Este bine, n-a fost deloc ușor. Acest gen de meciuri sunt foarte interesante și se poate întâmpla orice. Trebuie să ne îmbunătățim jocul pentru viitor. Duminică vom juca din nou cu o echipă bună, avem și o deplasare foarte lungă până la Călărași. Mulțumesc conducerii clubului pentru că a rezolvat să facem deplasarea cu avionul și este foarte bine pentru jucători și pentru recuperarea lor”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și