Conducătorul autoturismului a fost identificat ca fiind un băimărean de 32 de ani, iar cu ocazia verificării acestuia, s-a constatat faptul că i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule.

Bărbatul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice dar, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive (6 substanțe). Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise, acesta refuzând prelevarea.

De asemenea, polițiștii au constatat faptul că, pentru autoturismul condus nu figurează cu asigurare RCA valabilă, motiv pentru care bărbatul a fost sancționat contravențional conform prevederilor în vigoare, fiindu-i reținute plăcuțele de înmatriculare.

Băimăreanul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul de către persoana căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și