Ghinion pentru doi băimăreni care au încercat să amaneteze în Şomcuta Mare bijuterii furate în din Arad. Cei doi au fost reţinuţi de poliţişti.
Marţi, 7 aprilie, poliţiştii au prins în flagrant doi bărbaţi care încercau să amaneteze bijuterii furate. Poliţiştii i-au reţinut şi vor fi prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă.
În urma activităţilor de cercetare şi investigare desfăşurate de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale în colaborare cu cei din cadrul poliţiei oraşului Şomcuta Mare au fost prinşi în flagrant doi bărbaţi care încercau să amaneteze bijuterii pe raza oraşului Şomcuta Mare. Poliţiştii au stabilit că bănuiţii, unul de 32 de ani cu antecedente penale, iar celălalt de 36 de ani, ambii din Baia Mare, în data de 6 aprilie, au sustras două verighete şi un lănţişor din aur dintr-o locuinţă din municipiul Arad, pe care au încercat să le amaneteze.
Ei au fost reţinuţi de poliţişti şi vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale - Inspectoratul General al Poliţiei Române.