A fi modern, cum constatăm,
credinţă-nseamnă în progres,
chiar şi atunci când iuţile schimbări
năucitoare ni se par ades.
Civilizaţia-l aleargă
pe omul de mai mult chemat,
lăsând cultura hăt departe
cu-al ei cortegiu demodat:
O inimă de doruri plină
şi-un suflet cu visări hrănit,
sunt numai nişte amăgiri
pentru pragmaticul grăbit.
“Filosofii, se miră el,
ce de nimica doar sunt bune,
când rostul omului în viaţă
să se descurce-i şi s-adune,
cum chiar apostol Pavel scrie
într-o epistolă de-a lui:
Cine n-adună pentru el,
îndreptăţit ca să mănânce nu-i?!”
De precizat că descurcatul
cu munca nu se prea împacă,
fiind ştiut că cine lucră,
timp nu mai are bani să facă...
Căci pentru neamul ciocoiesc
- aidoma unui buboi
pe bucile poporului –
morala-i un imens pietroi
proptit de creştinism pe magistrala
ce duce oblu la păcat,
uitând că sunt şi rute laterale
cu rezultatul garantat.
Aşa-i, de pildă, etica,
al omului produs mişel,
care prin legi anume ticluite
din imoral face la ţanc model.
Nu astfel s-a-ntâmplat ‘nainte
cu ateişti, călăi şi trădători,
care-n plan etic se-afirmau
de erau unşi cârmuitori?...
Azi etica-i atât de tare
în ţara asta plină de durere,
încât îi râde-n nas moralei
că numai hoţii-s la putere.
Oricât belşug ar fi-ntr-o ţară
(cum România parte n-are),
când moralmente e bolnavă,
şi binele-i în aşteptare!