Motto: Înfipţi în timp, de timp striviţi,
suntem ai timpului faliţi...
(Timpul către om)
Nu doar că m-ai măcelărit
(trecut, prezent şi viitor),
crezând c-aşa o să cunoşti
a mea esenţă mai uşor,
dar – neputând să desluseşti
ce-i de la facere-ncifrat –
rău mă consideri şi bolnav,
de parc-ai fi al meu fârtat.
Ce glumă bună – noi fârtaţi!
Tu boţ de humă efemer,
iar eu, supranemuritor
stăpân pe-olatul pân’ la cer,
cu sublunarul la picioare
şi multe alte lumi aparte,
unde doar spaţiul şi cu mine
suntem repere-ngemănate.
Chiar moartea activează-n timp
recunoscând că-mi e vasală –
ea ştie c-o să vină ziua
când va muri de plictiseală.
După a Judecăţii Zi
ştiută doar de Genitor,
voi deveni prezent continuu
pentru un viu nemuritor.
Exact de-atuncea Universul
va fi etern netulburat
prin armonia susului vărsată
peste un om remodelat.
De fapt chiar asta ceri tu-n rugă:
„Precum în cer şi pe pământ” –
un necuprins al împăcării
cu vegetarea-n neavânt.
E drept că lesne nu-mi va fi
s-admit că sunt necurgător,
dar rostul de prezent etern
este-ntrucâtva-ntremător.
Întreb atuncea: Dacă ştii
că înţelepţii-s derutaţi
de firea mea capricioasă,
de ce dositul tu-l mai caţi?
(Omul către timp)
De ce-mi bag nasul peste tot?
Păi dacă rostul tău fidel
e de reper al fiinţării,
să ştiu e-al meu c-aşa-i ori altfel.
Cu-aşa distanţă între noi,
să fim fârtaţi nu-i cu putinţă:
Eu sunt un muritor fragil,
tu eşti nemuritor întru fiinţă.
Din viul sublunar ce-l îngrozeşti,
doar eu încerc să te disec –
subiectiv şi-obiectiv deodată,
eşti pentru mine rău, bolnav şi sec.
Curgi monoton din veci în veci
înspre trecut şi a lui groapă,
purtând în pântece uzura
cu care moartea se îndoapă.
Dar tu aduci şi alte cele,
precum speranţa şi visarea
ce-s pentru suflet mai ceva
decât e pentru trup mâncarea.
Cu toate astea-ţi spun în faţă
că nu de tine-s înfricat
oricât eşti de cu moţ în frunte,
ci doar de-Acel ce chip ţi-a dat.
Căci numai El a zămislit
- imperativ şi-original –
văzute lumi şi nevăzute
prin a Cuvântului vârtute,
aşa numiţii creatori
fiind doar buni imitatori,
pentru că voia Lui înfăptuită
se-ntoarce înmiit,
ba prin favoarea inspiraţiei,
ba prin minunea revelaţiei.