De când mă ştiu am azvârlit
săgeţi de-amor la întâmplare
spre zei şi inimi omeneşti
ce doruri vor îmbătătoare.
Şi ţinta n-am greşit nicicând
cu arcul meu de soartă-ntins –
lumină şi căldură viul cată
pe al iubirii necuprins:
Bătrâni şi tineri, laolaltă
cu-ntreaga fire simţitoare,
sărutul dragostei adastă
ca pe acela dat de soare...
(Cântă şi dansează)
Iubirea mi-e mamă
şi tatăl amorul,
de-aceea din faşă
sunt totuna cu dorul.
De-o vârstă cu lumea-s
şi totuşi copil –
în floarea de dor
sunt dulce pistil.
Fragil ca un zbor
de cântec şoptit,
sunt concomitent
temut şi dorit:
Temut de acei
ce-ar vrea şi n-ar vrea,
dorit de mulţimi
ce cred că-s peltea.
Dar eu mă distrez
cu-ai mei săgetaţi,
tehui fericiţi
c-au fost încătuşaţi,
ce jurăminte-şi fac
pe cer şi pe pământ,
uitând de moda sex
cu bani-consimţământ.
(Apoi, revenind serios şi gânditor)
Nu-s obosit de-alergătura
pe-a lumii infinită sferă
atâtea mii şi mii de veacuri,
ci silă-mi e de-a Terrei atmosferă:
Cu arcul trag ca pân-acum
ca el cu ea să se unească,
dar sporu-i doar la-mperecheri
ce spurcă ordinea firească.
N-ajunge criza din familii
(divorţ şi nerodiri perene) –
asaltu-i dat de concubini
şi cupluri homo-lesbiene,
care câştigă-ncet teren
cu-ngăduinţa legii chioară
prin guvernanţi potrivnici firii,
şi-astfel morala-i de ocară.
Au fost abateri şi-nainte
de la porunca-mpreunării
la greci, romani şi asiatici,
dar nu la cotele turbării.
Globalizarea-i vinovată
şi crasa lipsă de ruşine
acolo unde altădată
cu mai puţin te simţeai bine.
De-aceea spun că nu mai vreau
s-aud de-a omului iubire –
amorul lui contrafăcut
în fond e doar batjocorire!