Inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu a declarat, la un post local de televiziune, că acești nouă elevi de la o școală din Curtea de Argeș s-au zgâriat pe brațe cu capătul unei ascuțitori, încercând astfel să-și convingă colegii că au încercat jocul respectiv. Copiii au primit consiliere psihologică și le-au fost informate familiile.

"Facem apel către toți factorii implicați, instituții ale statului, cadre didactice și părinți, să ia măsurile necesare pentru ca astfel de evenimente să nu se mai repete. (...) Vom face ședințe cu părinții în tot județul, pentru a-i informa despre acest fenomen", a spus Tudosoiu.

Potrivit reprezentanților ISJ Argeș, un incident similar s-a înregistrat și în localitatea Hârsești, unde un elev s-a zgâriat pe braț cu o riglă.

Polițiștii din Argeș efectuează verificări, miercuri, în cazul unor elevi care și-au provocat leziuni superficiale pe brațe, pentru a stabili dacă incidentul are legătură cu jocul "Balena albastră".

Potrivit unor surse judiciare, verificările vizează nouă elevi de la o școală din municipiul Curtea de Argeș. Polițiștii au fost sesizați de conducerea unității de învățământ că cinci eleve le-au arătat colegilor niște leziuni superficiale pe care și le provocaseră acasă, iar patru colegi le-au imitat, scrijelindu-se pe brațe cu lama unei ascuțitori.

Conform acelorași surse, elevii au primit îngrijiri de la medicul unității de învățământ, leziunile nefiind grave.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, pentru a stabili dacă incidentul are legătură cu jocul "Balena albastră".

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și