În noaptea de 15/16 octombrie a.c., doi minori, în vârstă de 15 şi 17 ani, din oraşul Târgu Lăpuş, au tâlhărit un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Suciu de Sus.

Cei doi bănuiţi au acostat bărbatul, în timp ce acesta se afla pe strada Ţibleşului din oraşul Târgu Lăpuş şi l-au deposedat prin violenţă de telefonul mobil în valoare de 300 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat şi restituit părţii vătămate iar cei doi minori sunt cercetaţi în libertate sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată.

Doi băimăreni, în vârstă de 33 şi 64 de ani, sunt bănuiţi că au comis un furt cu un prejudiciu de aproximativ 3 000 de lei. Ei au sustras un portmoneu dintr-un rucsac pe care victima îl purta în spate în timp ce se deplasa pe strada Piaţa Libertăţii din municipiul Sighetu Marmaţiei. În portmoneu partea vătămată avea documente personale, un card bancar şi suma de 2 400 de lei. Poliţiştii au reuşit recuperarea integrală a prejudiciului.

La data de 23 octombrie a.c., în jurul orei 21.00, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Baia Mare, a distrus parbrizul, capota motor şi aripa stângă a unui autoturism parcat pe strada George Coşbuc din municipiul reşedinţă de judeţ.

Prejudiciul cauzat a fost estimat la valoarea de 1 000 de lei.

În seara zilei de 26 octombrie, un băimărean în vârstă de 41 de ani, a rupt ştergătoarele de la un autoturism ce se afla în parcarea subterană a unui complex comercial din municipiul Baia Mare. Valoarea prejudiciului cauzat este de 600 de lei.

În toate aceste cazuri poliţiştii continuă cercetările urmând ca la finalizarea lor să propună măsuri conform legii.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și