Joi, 28 mai a.c., în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 37 de ani.

La verificări, poliţiştii de frontieră au constatat că acesta este căutat de autoritățile din Luxemburg, pe numele lui fiind emis, în 09 aprilie 2020, un mandat european de arestare pentru săvârșirea de infracțiuni contra proprietății, infracțiuni contra ordinii și siguranței publice și infracțiuni contra persoanei.

Bărbatul a săvârșit 26 de infracțiuni pe teritoriul Luxemburgului, în decursul anului 2019.

Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și