Marți, 03 martie a.c., în jurul orei 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare in țară pentru efectuarea formalităţile de frontieră, cetățeanul român A.R., în vârstă de 32 de ani, din județul Suceava.

La verificări, colegii noștri au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile din România, pe numele lui fiind emis de către Judecătoria Rădăuți, în 24 iulie 2019, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an și șase luni pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și