În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul în vârstă de 33 de ani, din satul Crăciuneşti, comuna Bocicoiu Mare, ar fi comis în perioada martie 2015 – ianuarie 2016, peste 20 de furturi pe raza municipiilor Sighetu Marmaţiei şi Baia Mare.

Activităţile de documentare şi investigare au relevat că bărbatul ar fi sustras mai multe documente, portmonee, telefoane mobile, bani precum şi alte bunuri, valoarea prejudiciului cauzat depăşind suma de 35 000 de lei. Poliţiştii au reuşit recuperarea a 30 % din prejudiciul comis.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale cu bănuitul în stare de arest preventiv.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și