Măsurile specifice întreprinse de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au dus la prinderea unui bărbat urmărit naţional.
La data de 31 ianuarie a.c., în jurul orelor 11.00, poliţiştii din cadrul Biroului Urmăriri au localizat şi prins pe raza municipiului Baia Mare un tânăr care figura urmărit naţional. Acesta, în vârstă de 27 de ani, cu domiciliul în comuna Satulung, satul Mogoşeşti, avea emis pe numele său mandat de executare a pedepsei cu închisoarea prin care a fost condamnat la 2 ani şi 2 luni detenţie pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei.
El a fost depus la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Maramureş şi îşi va executa pedeapsa în penitenciar.