Se știe că basmul cult reprezintă o specie/parte distinctă a literaturilor naționale, implicit a celei universale. Basmul ispirescian își afirmă un binemeritat loc de onoare în cultură atât prin generoasele sale izvoare populare (a nu se uita că Petre Ispirescu a fost în primul rând culegător de povești, el indicând cu meticulozitate sursa – tata, fratele George, un vecin, un soldat etc.), cât și prin cele culte: influențe din cultura și basmul universal, interinfluențe în interiorul basmului românesc, frapante asemănări cu basmele indiene.
a)Influențe din cultura și basmul universal
Există două linii de influență din cultura universală, mai exact din cea greco-romană, în ceea ce privește basmele ispiresciene:
1)Taman ca în celebrul roman pastoral Dafnis și Cloe al scriitorului grec Longos (sec. II e.n.), personajul George (devenit „cel viteaz” la maturitate), este abandonat după naștere și trăiește cu laptele supt de la capra unui pustnic, iar fratele mai mic din basmul Cei trei împărați mănâncă niște smochine fermecate (smochini pe rod în Principatele românești?!) și se preschimbă în măgar, ceea ce de îndată ne duce cu gândul la Apuleius și romanul său Metamorfoze (Măgarul de aur).
2)A doua linie de influență vine dinspre prodigioasa mitologie greacă, învederându-se în George cel viteaz și Balaurul cel cu șapte capete. George omoară o scorpie, o pasăre măiastră/vorbitoare îl sfătuiește să se scalde în sângele acesteia ca să nu se mai teamă de nimeni, „în afară de Dumnezeu”, el urmează sfatul, dar la ieșirea din scăldătoare i se lipește o frunză de trup, acesta fiind singurul lui loc vulnerabil, după cum zona vulnerabilă a eroului grec Ahile a fost călcâiul de care l-a ținut mamă-sa când l-a scăldat în Styx. La rândul său, eroul basmului Balaurul cel cu șapte capete se luptă cu balaurul și-l omoară, însă sângele acestuia stinge focul, așa că voinicul este obligat să plece în căutarea altui foc, pe care-l găsește într-o peșteră, unde trăiau „niște oameni uriași, carii aveau numai câte un ochi în frunte”, aceștia fiind, desigur, urmașii ciclopilor „zămisliți” de mitologia greacă.
La capitolul „Influențe din basmul universal” se impune marea asemănare dintre inventivul Motan încălțat al lui Charles Perrault și „fratele” lui mai tânăr, Cotoșmanul ispirescian, ambii motani contribuind din plin la spectaculoasa îmbogățire a stăpânilor. Tot aici intră înrudirea dintre Cenușăreasa lui Perrault și zâna ispiresciană, devenită găinăreasa palatului împărătesc de dragul prințului (ambele își pierd condurul, apoi – după obligatoria probă cu încălțatul lui – amândouă se căsătoresc cu mult îndrăgiții fii de crai), precum și aceea dintre Hansel și Gretel, adorabilul basm al fraților Grimm, și ispirescianul Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul, al doilea basm nefiind altceva decât reeditarea în variantă românească a primului.
b)Interinfluențe în interiorul basmului românesc
O primă asemănare/interinfluență, aproape până la identitate în câteva părți, se constată între basmul ispirescian Țugulea, fiul unchiașului și al mătușii și Povestea lui Harap-Alb, celebrul basm al lui Ion Creangă. Ambii eroi pornesc la drum după fete de împărat (Țugulea înspre împăratul stririlor, Harap-Alb către castelul împăratului Roșu) și ies biruitori din toate încercările, cu consistentul ajutor al unor monștri benefici, care consimt să-și întrebuințeze formidabilele lor însușiri fizice întru câștigarea competiției cu cei doi împărați perfizi și cu farmazoanele lor fiice: Flămândul, Setosul și Frigurosul la Ispirescu, Flămânzilă, Setilă și Gerilă la Creangă, nume care ilustrează sporul artistic al humuleșteanului.
O altă asemănare de tipul influenței (posibil și al interinfluenței) se vădește în mai sus menționatul basm Balaurul cel cu șapte capete și Călin Nebunul lui Mihai Eminescu. În amândouă basmele se stinge focul în timpul luptei, iar eroii acestora, potrivit înțelegerii inițiale cu ortacii lor, pleacă după focul înlocuitor. Dar, nedorind ca tovarășii lor să se trezească între timp, prind și leagă personajele ce întruchipează seara, miezul nopții și zorile, adică Murgilă, Miazănoapte și Zorilă în onomastica ispiresciană, De-cu-seară, Miezul-nopții și Zori-de-ziuă în cea eminesciană.
c)Frapante asemănări între basmele lui Petre Ispirescu, literatura sanscrită și cea greacă
Marele sanscritolog Theofil Simenschy, profesor la Universitatea din Iași, ne face cunoscut în cartea Cultură și filosofie indiană în texte și studii (Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978, Bibliotheca Orientalis) că „În basmele lui Ispirescu se găsesc multe elemente folclorice identice cu acelea pe care le întâlnim în literatura greacă și mai ales în sanscrită (Mahābhārata, Pancatantra etc.)”, că în renumita carte de povești în versuri a lui Somadeva, intitulată Kathāsaritsāgara sau Oceanul de povești (conține 350 de povești, scrise de marele poet indian între anii 1063-1081), în această carte, deci, se întâlnesc „foarte multe elemente asemănătoare acelora din basmele lui Ispirescu” și că în basmul Hoțu împărat (o variantă se întâlnește la Herodot) apare o bizară mașinărie zburătoare, botezată „foișor” de către scriitorul român.
George PETROVAI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News