Potrivit Bild, 100 de persoane au participat la această încăierarea generală. Incidentul s-a petrecut pe 1 iulie, la scurt timp după ce plantaţia şi-a închis porţile şi programul de muncă pentru acea zi. Potrivit poliţiei germane, chemată de urgenţă pentru a potoli cele două tabere, întreg scandalul a pornit de la o discuţie în contradictoriu între români şi ucraineni. Autorităţile germane nu au dorit să precizeze cu exactitate care a fost subiectul acestei discuţii aprinse care a degenerat.

"Un grup mai mare de angajați ucraineni s-a certat cu un grup de români. În cursul acestor dispute, trei cetăţeni români au apucat obiecte periculoase şi i-au atacat pe ucraineni", a declarat Sophie Pawelke, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Rostock. Conform poliţiştilor germani, printre "obiectele periculoase" s-au numărat şi arme albe. În urma incidentului, trei persoane au fost rănite şi transportate la spital, iar alte două persoane au fost arestate.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și