Activităţile desfăşurate se înscriu în planul de acţiuni desfăşurate pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale premergător Sărbătorilor de Paşti, cu preponderenţă a celor de evaziune fiscală.

La data de 08 aprilie a.c., poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au organizat o acţiune pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea faptelor ilicite care se comit în domeniul comerţului cu vin şi pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Poliţiştii au verificat 29 de societăţi comerciale, 18 persoane fizice şi şase mijloace de transport. În urma controalelor efectuate, poliţiştii au constatat două infracţiuni şi 15 contravenţii pentru care au fost aplicate amenzi în valoare totală de 7 500 de lei.

De asemenea, poliţiştii au confiscat băuturi alcoolice şi produse alimentare în valoare de aproape 950 de lei.

La Şomcuta Mare, poliţiştii au confiscat cantitatea de 320 litri de băuturi alcoolice pentru care nu au putut fi prezentate documente legale.
În timp ce desfăşurau activităţi de patrulare pe DN 1C pe raza localităţii, poliţiştii au oprit în trafic un autoturism condus de un sătmărean de 35 de ani. În urma controlului efectuat, poliţiştii au găsit în maşină 320 de litri de băuturi alcoolice pentru care şoferul nu a putut prezenta documentele prevăzute de lege.

Poliţiştii au confiscat întreaga cantitate de alcool şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de produse accizabile peste limita prevederilor legale.

La Borşa, poliţiştii au desfăşurat o acţiune similară la care au participat poliţişti rutieri, de ordine publică şi doi jandarmi. Au fost verificate 17 de persoane fizice şi juridice şi 12 mijloace de transport. Pentru neregulile constate, poliţiştii au aplicat 14 sancţiuni contravenţionale în suma de 3000 de lei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și