Biroul Electoral Central a respins, pe 22 octombrie, semnul electoral al Uniunii Salvaţi România, pe motiv că nu se deosebeşte de cel al USB de la alegerile locale, aşa cum cere legea, informează ActualMM.
Răzvan Dumitrescu și Oana Stancu Zamfir au prezentat, în ediția de luni a emisiunii Subiectiv, mai multe documente care atestă că USR, formațiunea condusă de Nicușor Dan, s-ar putea să aibă probleme în alegerile parlamentare. Cel care a contestat USR-ul lui Nicuşor Dan este europarlamentarul PSD, Cătălin Ivan.
Potrivit legii 208/2015 privind alegerile parlamentare, semnele electorale trebuie să se deosebească de cele anterior înregistrate de alte formaţiuni, având în vedere că ele aparţin de drept primei formaţiuni care a depus cererea. În acest caz, notează BEC, este vorba despre Uniunea Salvaţi Bucureştiul, formaţiune care a candidat la alegerile locale.
Biroul Electoral Central transmite că, la verificarea datelor din instanţă, pe 16 octombrie, când USR a depus cererea privind semnul electoral, fuziunea cu USB nu era finalizată printr-o hotărâre definitivă şi nu a fost înregistrată la Tribunal. Din acest motiv, BEC a decis să respingă înscrierea semnului electoral al USR, care va trebui acum să îşi aleagă o nouă prezentare grafică.
În motivarea contestației depusă de PSD se arată că este nelegală completarea Biroului Electoral de Circumscripție nr.43 cu un reprezentat USR, deoarece:
– listele susținătorilor Uniunii Salvați România sunt nelegale;
-Partidul Uniunea Salvați România nu are denumirea prescurtată USR și nu are semnul electoral care apare pe listele cu susținătorii pentru alegerile din decembrie 2016;
– Președintele USR sau reprezentantul acestui partid nu este Nicușor Daniel-Dan.
Contestatarul (c.n.PSD) mai arată că USR nu există în Registrul partidelor politice sub forma prezentată, iar fuziunea sa cu o altă entitate se află în procedură de judecată de fond.
BEC a admis contestația formulată de Partidul Social Democrat împotriva procesului verbal nr. 69/18.10.2016 al Biroului Electoral de Circumscripție nr. 43 pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării.
Preluare: ActualMM