Cei doi artişti americani participă la aceste şedinte de terapie online, prin intermediul aplicaţiei de videochat Skype, pentru a se asigura de succesul relaţiei lor personale, alături de aceea profesională, citate de femalefirst.co.uk.

"Deşi asta poate să pară o măsură drastică, în America în special, terapia de cuplu reprezintă o procedură standard", a declarat o sursă.

"Îl cunosc pe psihologul lor de mulţi ani şi încearcă să participe la şedinţe săptămânale pentru a se asigura că există comunicare între ei şi că nu apar neînţelegeri", a adăugat aceeaşi sursă.

Deşi Beyonce şi Jay-Z, care s-au căsătorit în 2008, au făcut în ultimele luni subiectul multor zvonuri legate de o presupusă infidelitate a rapperului, sursa spune că aceste şedinţe de terapie online au scopul de a menţine starea de fericire în cuplu.

Recent, în presă au apărut informaţii potrivit cărora Jay-Z ar fi avut o aventură cu cântăreaţa R&B Mya şi că acesta ar fi susţinut-o financiar pe interpreta în vârstă de 34 de ani.


Preluare: MediaFax

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și