Contribuţia esenţială a Festivalului de la Sighetu Marmaţiei a fost şi este aceea a păstrării şi transmiterii de la o generaţie la alta, a datinilor şi obiceiurilor de iarnă, precum şi importantele obiective privind cercetarea, valorificarea ştiinţifică, culturală şi nu în ultimul rând prezentarea scenică a folclorului în spectacole ale ansamblurilor de amatori și artiștilor profesioniști !

După evenimentele cultural-artistice care au fost organizate pe parcursul lunii decembrie (simpozioane, expoziții de artă plastică, concerte de colinde, concursuri tematice, Concursul național de datini și obiceiuri de iarnă al copiilor, concerte ale grupurilor de colindători din instituțiile școlare și ale corurilor bisericești, ale cultelor din Sighetu Marmației, târg de artă popolară și produse specifice sărbătorilor de iarnă), Festivalului MARMAȚIA 2018 s-a încheiat în zilele de 27-28 decembrie. Pe parcursul celor celor 14 zile ale festivalului au evoluat 50 de formații artistice, din care 30 în alaiul datinilor de iarnă.

Sighetenii și oaspeții veniți de pe toate văile Maramureșului, din nouă județe ale țării (reprezentând cele patru puncte cardinale ale României) și patru din Ucraina, au participat la alaiul grupurilor de colindători și al formațiilor de datini și obiceiuri de iarnă. Pe scena din parcul central a avut loc un spectacol-maraton de datini și obiceiuri de iarnă- selecţii din programul formaţiilor participante din județ din țară şi artiștii: Paula Seling, Ducu Bertzi, Ioan Sas, Ilena Matus, Mihai Chiș.

Prefectul județului Maramureș, domnul Vasile Moldovan a înmânat, în semn de înaltă apreciere o plachetă Consiliului Local și Primăriei municipiului cu prilejul celei de-a 50-a ediții a Festivalului datinilor de iarnă, o plachetă dedicată împlinirii a 50 de ani de activitate, Ansamblului MARA, al Centrului Cultural Sighetu Marmației și o diplomă de excelență d-lui Ioan Dorel Todea pentru întreaga activitate desfășurată pentru păstrarea și valorificarea creației populare . Prefectul Vasile Moldovan și primarul Horia Scubli au adresat un mesaj de felicitare tuturor celor care au contribuit la organizarea festivalului, cel mai vechi din țară, reprezentativ pentru Maramureșul voievodal, pentru România !

În sala TRANSIST din cadrul Primăriei orașului s-a desfășurat, în organizarea Muzeului Maramureșului din Sighetu Marmației, sesiunea de comunicari pe teme de obiceiuri şi datini de iarnă, etnografie si istoria culturii și a fost prezentată monografia Festivalului Datinilor de Iarnă de la Sighetu Marmației, autor prof.dr. Ioan Dorel Todea,editura GRINTA din Cluj Napoca.

Festivalul datinilor de iarnă, de la Sighetu Marmației se desfășoară în condițiile profundelor transformări care au loc pe plan economic, social și politic, inclusiv în localitățile rurarale. De aceea el suferă modificări importante, cărora organizatorii trebuie să le facă față.

Marea serbare populară din Sighetu Marmaţiei- FESTIVALUL DATINILOR DE IARNA, constituie un prilej şi o modalitate în acelaşi timp de a imprima un sens şi un conţinut nou unor datini şi obiceiuri străvechi, de valorificare a acestora, prezintă tot ce are Maramureşul mai trainic şi mai autentic în arta populară făurită de multe generaţii ale acestor oameni minunaţi din nordul țării.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și