Luna trecută, creşterea preţurilor la electricitate a forţat unele companii britanice să îşi reducă producţia şi să solicite ajutorul statului, un exemplu la ceea ce ar putea să se întâmple în întreaga Europă, tocmai în momentul în care o nouă variantă de coronavirus determină îngrijorare în toată lumea.

Pentru guvernele din regiune, aceasta ar putea însemna tensiuni cu ţările vecine care vor încerca să îşi asigure aprovizionarea proprie, iar pentru gospodării ar putea însemna o situaţie în care li se cere să consume mai puţină energie şi chiar să se pregătească pentru întreruperi în aprovizionare. Problema este că nu se întrevede nicio soluţie dinspre partea de ofertă, având în vedere că exportatorii precum Rusia livrează doar ceea ce dispun în prezent, iar Qatarul spune că produce la capacitate maximă. În acest condiţii, industria energetică este nevoită să se bazeze pe "distrugerea cererii", susţine Fabian Roenningen, analist la Rysted Energy.

"Am văzut deja acest lucru în ultimele luni şi, în multe industrii, cel mai probabil va continua şi se va agrava. În condiţiile actuale de pe piaţă pentru mulţi jucători nu este profitabil să opereze", apreciază Roenningen.

Situația ar putea fi agravată și prețurile record la gaze

Însă situaţia de la începutul sezonului de iarnă actual este agravată de creşterea explozivă a preţului gazelor naturale. Stocurile de gaze naturale sunt la un nivel mai redus decât de obicei şi se epuizează mai rapid. Analiştii au avertizat că depozitele de gaze ar putea să coboare la zero în iarna aceasta dacă temperaturile reduse vor stimula cererea.

În aceste situaţii întreruperile în aprovizionare sunt posibile, avertizează Jeremy Weir, director general la firma elveţiană de trading cu materii prime Trafigura Group.

"Dacă temperaturile în Europa vor fi extrem de reduse nu va exista o soluţie uşoară pe partea de ofertă, va fi nevoie de o soluţie pe partea de cerere", susţine şi Adam Lewis, partener la firma de trading Hartree Partners LP.

Pe partea de ofertă, crucială va fi următoarea mutare a Rusiei

Preşedintele Vladimir Putin a semnalat că va ajuta Europa cu mai multe livrări pentru a stabiliza piaţa, dar deşi livrările ruseşti şi-au revenit după un început modest în noiembrie, eele sunt totuşi inferioare comparativ cu cele de anul trecut. Cât de multe gaze va trimite Rusia în luna decembrie Europei rămâne un mister şi mai mare.

Uniunea Europeană dispune de un aşa numit principiu al solidarităţii care ar trebui să împiedice orice stat să blocheze exporturile de electricitate şi gaze şi să lase alt stat membru să se confrunte cu dificultăţi în aprovizionare, în special când este vorba de consumatorii casnici. Însă această solidaritate nu a fost testată niciodată într-o situaţie de criză de amploare. În luna februarie 2018 când un val de frig, denumit "Beast from the East", a lovit Europa a fost aproape de finalul sezonului de încălzire. În acest an este posibil ca şi un fenomen meteo mai puţin sever să aibă un impact similar.

"Asta arată cât de expusă este sistemul energetic european la volatilitatea preţurilor materiilor prime. Pe termen scurt, nu putem face mare lucru", spune Fabian Roenningen.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și