Potrivit unui comunicat al companiei, transmis marţi AGERPRES, schimbarea rezervărilor se va putea face de către clienţii Blue Air doar o singură dată în intervalul 10 noiembrie - 31 decembrie 2020.

"Pentru a veni în sprijinul clienţilor săi în contextul creşterii în amploare a pandemiei COVID-19 şi a mediului de călătorie extrem de prohibitiv şi restrictiv din Europa, Blue Air lansează opţiunea de modificare gratuită a datelor de călătorie pentru toate rezervările noi efectuate pe site-ul web al companiei începând de astăzi şi până la 31 decembrie 2020. Toate rezervările noi efectuate până la sfârşitul anului pe www.flyblueair.com beneficiază acum de schimbarea datelor de călătorie o dată, în mod gratuit, cu orice alt zbor disponibil în calendarul Blue Air. Oferta este valabilă pentru toate zborurile şi destinaţiile Blue Air până la sfârşitul Orarului de Vara 2021, pentru toate rezervările noi efectuate până la 31.12.2020", se arată în comunicatul citat.

Procedura de modificare a datelor călătorie se poate realiza în secţiunea "Rezervările mele" de pe www.flyblueair.com, cu menţiunea că acolo unde va fi cazul se va plăti doar diferenţa de tarif.

Modificarea se poate efectua cu până la patru ore înainte de plecare.

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească în funcţie de numărul de pasageri transportaţi. Compania operează avioane tip Boeing 737, iar în cei 15 ani de activitate a transportat peste 30 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri.

Operatorul aerian este certificat IATA Operaţional Safety Audit (IOSA) de către Internaţional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și