Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) au respins vineri cererea DNA de arestare preventivă a viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu, acesta fiind plasat în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, potrivit InfoMM.
Decizia nu este definitivă.
Bogdan Olteanu a așteptat decizia în sala de judecată, însă el va fi dus în arestul Poliției Capitalei, de unde va fi eliberat vineri noaptea, la expirarea ordonanței de reținere, în jurul orei 24,00.
Bogdan Olteanu a fost reținut joi noapte sub acuzația că, în perioada iulie — noiembrie 2008, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, a solicitat și primit de la Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro și sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării.
"În perioada iulie — noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, a solicitat și primit de la un om de afaceri ( n.r. — Sorin Ovidiu Vîntu) suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunării (n.r. — Liviu Mihaiu). Banii au fost remiși de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic", susțin procurorii DNA.
Ulterior, ca urmare a diligențelor depuse de Bogdan Olteanu, Liviu Mihaiu a fost numit la data de 18 septembrie 2008 în funcția de guvernator al Deltei Dunării.
Procurorii susțin că suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăți înregistrate în SUA și apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remiși lui Bogdan Olteanu la biroul unde acesta își desfășura activitatea, în sediul unui partid politic.
De asemenea, procurorii arată că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obținerea unui mandat de deputat.
În acest context, din dispoziția omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, Olteanu a beneficiat de consultanță politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro.
Preluare: InfoMM.ro