La fața locului, polițiștii au constatat faptul că a avut loc un accident rutier în urma căruia au rezultat doar pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că un tânăr de 23 de ani din oraș, în timp ce conducea un autoturism pe strada Libertăţii, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat în afara părţii carosabile.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic rezultatul fiind de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul de recuperare Borşa – C.P.U., pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, iar în prezenţa medicului de gardă, tânărul a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge.

Totodată, polițiștii au mai stabilit faptul că șoferul nu avea drept de conducere deoarece permisul îi este reținut.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și