În fapt, polițiștii din Borșa au fost sesizați telefonic la data de 11 noiembrie, despre faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracție în interiorul unei școli gimnaziale din oraș, de unde au sustras mai multe bunuri.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă, care a efectuat cercetarea la fața locului, stabilind faptul că, fapta a fost comisă în cursul nopții, iar persoanele bănuite de comiterea faptei ar fi pătruns în interiorul școlii aflată în reabilitare prin forțarea sistemului de închidere de tip yală.

În cauză, au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii faptei de furt calificat și s-a constatat faptul că, în urma valorificării informațiilor obținute au fost identificate persoanele bănuite de comiterea faptei, respectiv doi tineri de 17 și 19 ani din Borșa.

Bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și