În urma sesizării, echipa de salvare-căutare formată din jandarmi ai Postului Montan Borşa şi membri ai Formaţiunii Salvamont Borşa, a pornit înspre Varful Galati,zona frecventata de animale salbatice periculoase (urşi), situată la o altitudine de 1900 m şi o distanţă de aproximativ 30 km, din care 20 km drumuri neamenajate de munte.

Pe timpul deplasării, echipa a menţinut legătura telefonică cu persoanele care au solicitat ajutor , îndrumarea acestora pentru a rămâne în zona respectivă şi cu semnal GSM, pentru localizarea şi conducerea persoanelor în zona Complexului Turistic Borşa .

În jurul orelor 21.50, echipa de căutare-salvare a localizat persoanele în cauză, acestea aflându-se într-o stare de sănătate buna, neavând nevoie de îngrijiri medicale. Acestea au relatat faptul că intenţionau să ajungă în Complexul Turistic Borşa, dar au fost surprinşi de lăsarea întunericului şi de temperatura scăzută (aproximativ 7 grade Celsius), nemaiputându-se orienta, au apelat serviciul 112.

Jandarmeria Maramureş recomandă ca înainte de începerea unui traseu, turiştii să anunţe jandarmii montani din zonă cu privire la numărul de participanţi şi traseul pe care urmează să-l parcurgă, precum şi o persoană de contact.

Pentru orice problemă, turiştii sunt sfătuiţi să apeleze cu încredere la ajutorul jandarmilor direct sau sunând la numărul unic de urgenţe 112.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și