„Anul acesta nu vom face nimic legat de Sărbătorile de Iarnă. Avem conturile blocate. Deocamdată ne judecăm cu cei de la Asociația Composesorală Borșa. Avem conturile blocate din luna iunie. Procesele acestea pot dura și ani de zile. Deblocarea conturilor stă în pixul judecătorilor. Avem 24 de procese cu Asociația Composesorală Borșa pe diferite spețe. La toate instanțele de judecată din județ, dar și în afara județului. Toate deschise în ultimul an, de când cu sechestrul acesta. O mașină și un jurist, asta fac toată ziua. Se duc la instanțele de judecată. Nu vom face nimic, nici Serbările Zăpezii, nici Hora de la Prislop, dar nici Nopți de Sânzâiene. Investițiile din bugetul local sunt oprite total. Cele din fonduri europene nu pot demara, pentru că avem acea co-finanțare din bugetul local pe care nu o putem da. Riscăm să pierdem proiectele pe fonduri europene unde este nevoie de co-finanțare, sunt patru sau cinci la număr”, a declarat, pentru Infomm.ro,, primarul Sorin Timiș.

Vă reamintim că victime colaterale în scandalul retrocedării celor 17.000 hectare au căzut și elevii de la două școli din Borșa (Școala nr. 9, respectiv Școala nr. 8), care nu mai pot folosi microbuzele școlare, acestea fiind sub sechestru. Asta face ca acești elevi să meargă pe jos la școală, lucru care va fi mai dificil acum, odată cu apropierea iernii.

Prin Încheierea Civilă 1625/2016 a Judecătoriei Năsaud, Primăria orașului Borșa și Prefectura Maramureș sunt obligate la plata de penalități de 1.000 lei/zi de întârziere până la executarea sentinței civile 217/2004 a Judecătoriei Aleșd prin care s-a dispus retrocedarea a 17.000 hectare de pădure în favoarea Asociației Composesorale Borșa.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și