Pana în anul 2027 ar urma să avem o extindere a rețelei electrice în Pasul Prislop. Linia nouă ce va pleca din Complexul Turistic pe pârtia de schi până la cap staţie sosire telescaun - pârtia de schi până la cap staţie sosire teleschi - platoul Ştiol, urmând apoi să ajunga la cap staţie plecare telescaun în Prislop şi la Mănăstire, respectiv fostul han din Pasul Prislop, potrivit axanews.ro
Din Strategia de dezvoltare a orașului Borșa pentru perioada 2021-2027 aflăm că în cazul proiectului care vizează rețeaua electrică în Pasul Prislop finanţarea este asigurată 50% de distribuitorul de energie electrică şi 50% de la bugetul local. Este semnat contractul cu furnizorul şi urmează ca în primăvară să demareze lucrările, potrivit axanews.ro
Tot legat de orașul de pe Cisla, administrația locală are în plan îngroparea cablurilor în zona centrală şi asigurarea iluminatului public pe stâlpi independenţi (pe străzile Libertăţii, Victoriei, 22 Decembrie, Decebal, Aleea Tineretului, Floare de Colţ, Ştrandului, Zorilor şi Nordului) proiect ce va fi finanţat prin fonduri EU, înlocuire corpuri de iluminat vechi cu corpuri noi cu sistem LED. Acest proiect este în desfăşurare, s-a depus cererea de finanţare pe Fonduri EU prin Programul de mediu.
Un alt proiect este cel care vizează extinderea reţea de supraveghere video în toate zonele critice din oraş (intersecţii, staţii de autobuz, parcări, zone turistice, unităţi de învăţământ, etc), respectiv iluminare arhitecturală pentru clădirile/ zonele de interes public şi obiectivele turistice (biserici, monumente, parcuri).
Preluare: axanews.ro