Unul dintre cei doi bărbați respectiv un borșean de 38 ani le-a forțat să întrețină relații sexuale la marginea unei păduri de lângă drumul național 18. Imediat după ce fetele au depus plângere la poliție individul a fost reținut și internat cu acordul lui la secția Psihiatrie a Spitalului Municipal Sighetu Marmației pentru expertiză. De acolo, el a dispărut fără urmă iar polițiștii au început să îl caute.

Judecătorii de la Vișeu de Sus au emis mandat de arestare preventivă pe numele acestuia. A fost prins și încarcerat iar di 4 ianuarie 2023 și până în acest moment individul este în arest la domiciliu.

Curtea de Apel Cluj a dat prima soluție în acest caz: 11 ani și 2 luni de închisoare cu executare, dar și plata a câte 15.000 de euro fiecărei părți vătămate, precum și obligarea la plata cheltuielilor judiciare victimelor, dar și statului român. Totodată s-a dispus măsura sechestrului obligatoriu pe toate bunurile pe care le deține.

Ce spune instanța

SENTINŢA PENALĂ Nr. 145/2023 În baza art. 396 al. 2 C. pr. pen., condamnă pe inculpatul M. A., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev. şi ped. de art. 218 al. 1 şi 3 lit. f C. pen. (persoană vătămată T. F.E.) la pedeapsa de 8 ani închisoare. În baza art. 67 al. 2 C. pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 66 al. 1 lit. „n” şi „o” C. pen., pentru o perioadă de 5 ani, respectiv: n) dreptul de comunica cu persoana vătămată-parte civilă T. F.E., cu membri de familie ai acesteia şi cu numitul D. Gh. ori de a se apropia de aceştia la mai puţin de 50 m. o) dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima T. F. E. desfăşoară activităţi sociale. În baza art. 65 al. 3 C. pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 al. 1 lit. „n” şi „o” C. pen.: n) dreptul de comunica cu persoana vătămată-parte civilă T. F. E., cu membri de familie ai acesteia şi cu numitul D. Gh., ori de a se apropia de aceştia la mai puţin de 50 m. o) dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima T. F. E. desfăşoară activităţi sociale.

În baza art. 396 al. 2 C. pr. pen., condamnă pe inculpatul M. A. (cu datele de identificare menţionate mai sus), pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev. şi ped. de art. 218 al. 1 şi 3 lit. c şi f C. pen. ( persoană vătămată Ş. A. L.) la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 67 al. 2 C. pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 66 al. 1 lit. „n” şi „o” C. pen., pentru o perioadă de 5 ani, respectiv: n) dreptul de comunica cu persoana vătămată-parte civilă Ş. A. L., cu membri de familie ai acesteia şi cu numitul D. Gh., ori de a se apropia de aceştia la mai puţin de 50 m. o) dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima Ş. A. L. desfăşoară activităţi sociale. În baza art. 65 al. 3 C. pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 al. 1 lit. „n” şi „o” C. pen.: n) dreptul de comunica cu persoana vătămată-parte civilă Ş.A.L., cu membri de familie ai acesteia şi cu numitul D. Gh., ori de a se apropia de aceştia la mai puţin de 50 m. o) dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima Ş. A. L. desfăşoară activităţi sociale.

În baza art. 38 al. 1 C. pen., constată că faptele au fost comise în forma concursului de infracţiuni, iar în temeiul art. 39 al. 1 lit. b C. pen., contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 8 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă de 8 ani închisoare (adică 2 ani și 8 luni închisoare), pedeapsa rezultantă fiind de 11 ani şi 2 luni închisoare, cu executare în regim de detenție.

În baza art. 72 C. pen., dispune deducerea din pedeapsa aplicată a duratei de timp cât inculpatul M. A. a fost arestat preventiv, respectiv din data de 10.06.2021 până în data de 04.01.2023, precum şi a duratei de timp cât inculpatul s-a aflat în arest la domiciliu, respectiv din data de 04.01.2023 la zi. În baza art. 399 al. 1 C. pr. pen., menţine măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul M. A.

În baza art. 1 alin. 2 lit. i) raportat la art. 9 din Legea nr.118/2019 dispune înregistrarea inculpatului M. A. în Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale.

În baza art. 397 raportat la art. 25 C. pr. pen., admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Ş.A. L., și dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 15.000 euro daune morale în favoarea părții civile Ș. A. L. Respinge cererea de acordare a daunelor materiale formulate de partea civilă Ş.A. L.

În baza art. 397 raportat la art. 25 C. pr. pen., admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă T. F. E., și dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 15.000 euro daune morale în favoarea părții civile T. F.E.

În baza dispoziţiilor art. 249 al. 1, 2, 5 şi 6 C. pr. pen., dispune instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului M. A. până la concurenţa sumei de 30.000 euro şi a cheltuielilor judiciare pe care acesta va fi obligat să le plătească statului în prezenta cauză.

În temeiul art. 276 alin.1 și 2 Cod procedură penală, dispune obligarea incupatului M. A.la plata sumei de 10.413 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea părții civile T.F. E.

În temeiul art. 276 alin.1 și 2 Cod procedură penală, dispune obligarea incupatului M.A.la plata sumei de 14.360 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea părții civile Ș.A.L.

În temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură penală, dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 14.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea Statului Român (din care suma de 8.271,55 lei cheltuieli în faza de urmărire penală, 4.700 lei onorariu expert psiholog, iar diferența cheltuieli judiciare).

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și