Astfel, în cursul acestei săptămâni, jandarmii din cadrul subunităţii Fărcaşa au organizat acţiuni pe malul râului Someş, în urma cărora a fost identificat un bărbat în vârstă de 50 ani, Marcel A. din Baia Mare, care pescuia în zona podului din localitatea Ardusat, fără a avea permis de pescuit în habitatele piscicole naturale. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă contravenţională în valoare de 300 lei.

Jandarmeria Maramureş atrage atenţia cetăţenilor cu privire la faptul că, pentru a avea acces la resursele acvatice vii, trebuie să deţină permis de pescuit, iar neprezentarea acestuia organelor de control constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 300 şi 600 de lei sau avertisment scris, conform O.U.G. 23/2008.

Totodată, acest gen de acţiuni ale jandarmilor maramureşeni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, vor continua şi în perioada următoare, cei depistaţi săvârşind fapte penale sau contravenţionale, urmând a fi sancţionaţi în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și