În data de 9 iulie 2013 Agenția Națională de Integritate îl declara pe primarul comunei Giulești ca fiind incompatibil prin Raportul de evaluare nr. 30476/G/II/09.07.2013 întocmit de Inspecţia de Integritate.
Primarul comunei, dl. Vraja Gheorghe, a atacat în instanță decizia ANI și acum a pierdut.
Curtea de Apel Cluj, prin sentința nr. 522/25.10.2013, „respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul Vraja Gheorghe împotriva raportului de evaluare nr. 30476/G/II/09.07.2013 întocmit de Inspecţia de Integritate, în contradictoriu cu ANI, ca fiind neîntemeiată”.
Primarul comunei Giulești acum se află oficial în stare de incompatibilitate, existând o hotărâre judecătorească în acest sens.
Sentința este EXECUTORIE, adică trebuie pusă în aplicare. Primarul Vraja Gheorghe mai poate face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție în termen de 15 zile de la pronunțare. Cel mai probabil, dacă primarul va face recurs, va pierde acest recurs împotriva deciziei Agenției de Integritate.
Aici se pun câteva întrebări: dacă decizia de incompatibilitate a domnului Vraja va rămâne definitivă ce se întâmplă cu toate actele pe care acestea le-a semnat din calitate de Primar, deși această calitate i-a fost infirmată de către ANI? Vor fi toate aceste documente nule de drept? Dacă da, atunci comuna Giulești va avea probleme foarte mari.
Domnul Gheorghe Vraja a declarat în luna August pentru ZiarMM.ro referitor la decizia ANI care îl declara incompatibil următoarele: „Da, sunt primar, pentru ca eu am doua rapoarte date de ANI, in primul nu incalc legea, iar in altul ma considera incompatibil, dupa cateva luni. Nu conteaza, eu am considerat ca asta e legal, cu suspendarea”.
Se pare că Justiția nu i-a dat dreptate.
Preluare: Sighet247