„De fiecare dată când vine în fața comisiei de sport, Elisabeta Lipă se plânge de lipsa de fonduri. În realitate, Federația de Canotaj, pe care o conduce din umbră, primește aproape 9 milioane de euro, bani alocați chiar de către ea. Aceștia merg preponderent către angajați, în loc să fie investiți în sportivi și performanță. Cu astfel de sume, am putea construi baze sportive care să asigure condiții decente nu doar pentru sportivii de performanță, ci pentru toți cetățenii!

România are un sistem sportiv sufocat de corupție, lipsă de transparență și responsabilitate. Ce vedem astăzi, cu premii acordate netransparent, după criterii discutabile, care fac ca birocrații să fie mai bine recompensați decât sportivii ce duc România pe podiumurile internaționale, este doar una dintre multiplele fațete ale unui sistem corupt, alimentat de PSD și PNL", declară deputatul USR Brian Cristian, vicepreședintele Comisiei pentru tineret și sport.

Solicitarea USR pentru chemarea în Parlament a Elisabetei Lipă a fost deja înaintată președintelui Comisiei pentru tineret și sport. Aceasta va trebui să analizeze premierile neechitabile, precum și potențialul conflict de interese între influența politică și resursele alocate federațiilor.

În ceea ce privește afirmațiile președintei ANS potrivit cărora banii încasați de contabila și secretarul general al Federației Române de Canotaj s-ar împărți, de fapt, la 60 de persoane, acestea ridică mai multe semne de întrebare la care doamna Lipă trebuie să ofere răspunsuri. De ce nu sunt respectate regulile privind transparența? Sub ce formă s-au plătit banii respectivi? Cum s-au calculat și încasat taxele aferente? Motivând lipsa banilor la buget, coaliția PSD - PNL prorogă de doi ani aplicarea legii prin care copiii și juniorii care fac sport de performanță ar putea primi 150 de lei pe lună pentru echipamente, deplasări, nutriție sau recuperare medicală.

"USR va urma toate procedurile legale pentru a aduce acest caz în atenția autorităților și pentru a demasca hoția și sistemul corupt din sportul românesc. Atât eu, cât și alți colegi parlamentari din USR, am avut inițiative legislative care au fost adoptate, care aduc transparență – de la obligația declarării averilor și intereselor la conducerea federațiilor, la transparența bugetelor COSR și ale federațiilor, inclusiv a cluburilor sportive finanțate public. Ironia este că tocmai persoana care ar trebui să vegheze la respectarea acestor legi este cea care le încalcă flagrant! Este vorba despre un tun dat din banii contribuabililor, pe spatele sportivilor, cu pesediștii drept beneficiari principali", mai arată deputatul Brian Cristian.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și