„În ședința de Guvern de miercurea trecută am prezentat Ordonanța de urgență într-o primă lectură. Am speranța ca, la ședința de Guvern de vineri, să fie adoptată această Ordonanța de urgență, care are niște lucruri mai noi față de trecut.

În primul rând, aceste vouchere vor fi prelungite pentru o perioadă de cinci ani. Din 2022 până la sfârșitul anului 2026. Este o primă veste bună atât pentru salariați, care știu că vor avea la dispoziție aceste vouchere - și mă refer aici la salariații de la stat, la bugetari. Și, pe de altă parte, și pentru cei care activează, agenții economici din domeniul turismului. Vor ști an de an cum să-și facă planul de afaceri.

Programul în sine este prelungit pentru o perioadă de cinci ani. E vorba de prelungirea valabilității unor ordonanțe de urgență din 2009”, a afirmat ministrul Antreprenoriatului și Turismului, miercuri seara, la TVR.

Ministrul a precizat că suma unui voucher este de 1.450 de lei, aceeași ca și până acum.

Cadariu a mai spus că a prevăzut ca tichetele emise în anii 2019 – 2020 să poată fi folosite pe toată durata anului viitor.

„A venit o propunere și din partea domeniului turistic, dar și din partea Ministrul Muncii de a limita până la jumătatea anului viitor valabilitatea acestor vouchere de vacanță”, a mai spus Cadariu.

Aceste tichete noi vor fi pe suport magnetic, pe card, mai simplu de folosit.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și