Fără riscul de-a greși, se poate spune că actualul dezastru din România este consecința logică a suitei de greșeli rezultate din aplicarea unor politici agricole total nerealiste. Adică taman confirmarea celebrului avertisment eminescian: „Greșelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se împiedică dezvoltarea unei țări întregi și se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei”.

(Firește, toate astea în strânsă corelație cu absurdul politicilor centralizatoare din toate sferele de activitate antedecembristă și cu ticăloșia politicilor ruinătoare din sferele de descurcăreală postdecembristă...)

Să ne amintim că în perioada interbelică, cu nivelul scăzut al mecanizării de la acea vreme, România întregită era considerată grânarul Europei - țara care vindea în fiecare an imense cantități de cereale în țările occidentale și despre care se afirma că ar fi capabilă să hrănească 80 de milioane de oameni. De altminteri, este știut că grâul și petrolul (belșugul solului și al subsolului) au făcut ca România să intre în sfera de influență a Germaniei hitleriste, cu deosebire pe perioada campaniei din Est.

N.B.:Avem un pământ așa de mănos (cu adevărat pământ bun de uns pe pâine), încât în timpul primului război mondial, nemții stăpâni pe aproape întregul regat încărcau în vagoane cernoziom și-l duceau la ei în țară...

Merită amintit faptul că România era atât de bine aprovizionată din producția internă, încât cetățenii ei n-au știut de raționalizări și cartele pe întreaga durată a celui de-al doilea război mondial. Însă le-au cunoscut cu vârf și îndesat după intrarea în țară a diviziilor rusești și instalarea regimului bolșevic cu sprijinul baionetelor lor. De aici încolo a urmat inevitabilul marasm prin rusificarea neconcretizată și prin imensul jaf la care s-au dedat SOVROM-urile, dar mai ales prin demararea politicii staliniste de colectivizare forțată.

Și ca dezastrul din agricultura românească să fie desăvârșit, adică în concordanță cu terfeloagele bolșevice, la noi – după modelul necruțătorului război purtat de Stalin împotriva culacilor – a început exterminarea adevăraților gospodari ai satelor. Numiți chiaburi și etichetați drept dușmani ai dictaturii proletariatului, aceștia ori erau lichidați pe loc (de regulă prin bătăi) pentru îndârjitul refuz de-a se întovărăși cu toți netrebnicii, ori primeau ani mulți de temniță grea fiindcă îndrăzneau să nu dea vrabia din mână (reala bunăstare câștigată prin muncă fără preget) pentru cioara de pe gard (ipotetica prosperitate sălășluită în pântecele colectivizării), ori erau deportați cu toți ai lor.

Dar toate grozăviile întrebuințate împotriva acestor săteni de frunte, acuzați de ceea ce întotdeauna trebuie să se constituie în model (strânsa legătură cu vatra părintească și glia străbună), duceau cu fatală necesitate spre același scop: confiscarea bunurilor lor (casă, pământ, vite, inventar agricol) spre folosul lichelelor devotate regimului opresiv, astfel punându-se bazele unei aparente prosperități generale, prin crearea celui mai adecvat mediu întru prăsirea omului nou (leneș, hoț, mincinos, obedient, lingușitor) din familia lui homo sovieticus.

Iar rezultatele nu puteau să fie decât pe măsura condițiilor impuse de criminala vrere a partidului-stat: animale care la propriu mureau de foame, uriașe suprafețe de teren lucrate de mântuială, o parte din recoltă șutită și alta lăsată pe câmp, deși – prin ordine venite de sus – la strânsul ei erau obligați să participe soldații, studenții și elevii, o tot mai acută criză alimentară, îndeosebi după ce grosul alimentelor erau vândute pe bani mărunți pentru plata datoriilor făcute cu păgubitorul proces de industrializare.

Pe scurt, în pofida evidenței că o țară cunoaște adevărata prosperitate doar atunci când cârmuitorii ei știu să-i valorifice la maximum avantajele, la noi, cu toate că grosul avantajelor absolute și relative vizează performanța agricolă, s-a mers mai departe cu aberația înstrăinării țăranului de mediul lui tradițional și de rosturile sale firești.
Din acest punct de vedere, Decembriada a însemnat o schimbare din rău în catastrofal: nu numai că a generalizat confuzia dintre revolta împotriva comunismului și absurda răfuială cu tot ce amintea de el (distrugerea tuturor Cooperativelor Agricole de Producție și a Întreprinderilor Agricole de Stat, inclusiv a acelora profitabile, dimpreună cu sistemele de irigație), dar a adus cu sine o atare cumplită nepăsare a cetățenilor față de românism, încât circa jumătate din pământul țării este deja în proprietatea străinilor.

Iată de ce se impun legi pentru refacerea tradiționalelor legături ale țăranului cu glia strămoșească (oare mai avem țărani care, aidoma lui Ion al Glanetașului, se apleacă și sărută pământul ca pe o ibovnică?), astfel ca prin rentabilizarea agriculturii (evident, cu ajutorul statului), România să ocupe locul ce cu adevărat i se cuvine în Europa și în lume.

Sighetu Marmației,
George PETROVAI

(Advertorial publicat la comanda candidatului independent Bledea Gheorghe, cod AEP 14160049, mandatar financiar coordonator pe Dl. Tamas Ioan Viorel)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News