După ce artiștii din România au cerut să li se plătească ajutor de la STAT pentru că au ... ”stat”, a sosit și vremea cadrelor didactice să ceară ”ajutorul” de la STAT pentru fondul clasei.
Nemulțumiți de regulile de protecție sanitară, prin închiderea școlilor și efectuarea cursurilor online, cadrele didactice cer guvernului să li se aloce fiecărei clase ajutorul pentru fondul clasei.
”Nu s-a mai întâlnit așa ceva. Cum este posibil să strângi fondul clasei online? Noi am fost obișnuite să cheltuim banii părinților, să rezugrăvin clasele, să schimbăm perdelele, să cumpărăm alt retroproiector. Cu școala online ce putem să facem? Depresie?” a spus o învățătoare de la clasa a 2-a din Văscăuții de Sus.
Încă o problemă cu care se confruntă caderele didactice sunt cadourile pe care le primesc de obicei de la părinți.
”De când a venit pandemia au început să mi se împuțineze paharele, farfuriile și am început sa uit mirosul florilor. De când cu școala online, în loc de cadouri primesc doar like-uri și inimioare. Ce pot să fac cu ele?”, ne-a transmis o altă învățătoare.
Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare.