Conform vasiledale.ro, maramureșeanul Grigore Bota, deținutul cu cele mai multe crime la activ, urmează să-și încheie perioada de executare a pedepsei peste doar câteva zile. În urmă cu două decenii și jumătate, Bota a fost condamnat la închisoare pe viață, după ce a ucis 11 oameni ai străzii.

”Călăul de boschetari” urmează să fie eliberat peste câteva zile

”Călăul de boschetari” avea 41 de ani în momentul în care a fost capturat, la scurtă vreme după ce a încercat să ucidă un om cu un bolovan. Acesta a reușit să se ferească, să fugă și să anunțe o patrulă de poliție care se afla în apropiere. Ar fi fost a 12-a victimă a criminalului maramureșean.

Între timp, Grigore Bota a împlinit 65 de ani și a solicitat reducerea pedepsei la 25 de ani de închisoare pe motiv de limită de vârstă. În noiembrie 2023, Tribunalul Maramureș a admis cererea de înlocuire a pedepsei detenției pe viață, din care a dedus perioada în care acesta a fost reținut și arestat preventiv. Instanța a emis un nou mandat de executare a pedepsei închisorii, care urmează să expire pe data de 5 aprilie 2024.

În decembrie, Bota a cerut instanței să fie eliberat înainte de termen, arătând că a executat mai mult decât fracția obligatorie dispusă de lege și, în plus, ar trebui să beneficieze de o măsură compensatorie de 504 zile.

”Apărătorul petentului, solicită admiterea cererii de liberare condiţionată având în vedere faptul că acesta se află în executarea unei pedepse de 25 de ani, această pedeapsă a început să fie executată în data de 23.08.2000 şi expiră în data de 05.04.2024”, se arată în dosarul consultat de FANATIK.

Grigore Bota e pensionat pe caz de boală
În prezent, cel supranumit ”Călăul de boschetari”, se află în Penitenciarul Baia Mare, unde își execută pedeapsa în regim semideschis. Potrivit datelor din dosar, el are probleme de sănătate, motiv pentru care nu a acumulat zile de muncă și primește o pensie de invaliditate, din partea statului român. De asemenea, el a urmat un program de reeducare, a avut o singură sancțiune disciplinară, a fost recompensat de 18 ori și nu mai are de achitat despăgubiri civile.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și