Karl Nehammer, care sâmbătă a fost la Kiev și s-a întâlnit cu președintele Volodimir Zelenski, este primul lider european care va fi primit la Kremlin de Vladimir Putin de la debutul invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie. Înainte de această dată, la Moscova au mai fost premierul Ungariei, Viktor Orban, președintele Franței, Emmanuel Macron, și cancelarul german Olaf Scholz.

„El va merge (la Moscova) după ce a informat Berlinul, Bruxelles-ul şi pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki”, pentru a încuraja dialogul între Ucraina şi Rusia, a precizat purtătorul de cuvânt al guvernului austriac, potrivit Agerpres.

Ulterior, cancelarul le-a declarat jurnaliştilor că are intenţia de a face totul pentru a fi luate măsuri în favoarea păcii, deși a recunoscut că şansele de reuşită sunt mici. Deplasarea la Moscova este „o misiune cu risc”, dar a apărut „o fereastră de dialog”, a spus el, adăugând că „diplomaţia personală” este de actualitate.

Karl Nehammer a mai precizat că el se află la originea acestei iniţiative şi că a organizat deplasarea în timpul vizitei sale în Ucraina.

Cancelarul austriac susține că intenţionează să aducă în discuție la Kremlin „crimele de război” de la Bucha.

Cancelarul austriac a numit Bucha „un loc al crimelor de război”
Deplasarea prevăzută la Moscova urmează după vizita pe care Nehammer a făcut-o sâmbătă la Kiev, când s-a întâlnit cu preşedintele Volodimir Zelenski, dar a fost și la Bucha, unde a văzut cu propriii ochi groapa comună și a aprins o lumânare la biserica din apropiere.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și