În cei 28 de ani de postdecembrism sau (în esență) de aceeași Mărie, dar cu altă pălărie, românii rămași acasă au avut parte de felurite guvernări, absolut toate dezastruoase pentru țară și grosul nației (dovezi: jaful legalizat, ciocoimea în urcare, sărăcia în expansiune, uriașa datorie externă): ba eminamente stângiste (guvernele Nicolae Văcăroiu sau Adrian Năstase), ba cu pretenții dreptiste (bunăoară, guvernele Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isărescu, Emil Boc), ba rezultatul conjunctural al încrucișării tâlhărești dintre stânga și dreapta (sinistra perioadă USL) și, separat, al fiecăreia dintre ele fie cu UDMR-ul fără scrupule politice, fie cu oricare altă formațiune politică (ALDE în momentul de față), dispusă la coabitare și capabilă să asigure majoritatea parlamentară.
Da, căci potrivit Constituției plină ochi de cusururi, România postdecembristă nu este nici republică prezidențială (rolul președintelui este pur decorativ în plan intern, îndeosebi acuma când strâmbele legi concepute de tandemul pesedisto-aldist i-au ciuntit serios puținele atribuții) și nici republică parlamentară, dovadă că președintele nostru fără putere este desemnat cu mare și inutilă cheltuială prin votul alegătorilor. Dar cu toate astea, țara este la mâna murdară și nepricepută a șparlamentarilor coalizați în megapotlogării, care nu numai că-și numesc batalioanele de necalificați în posturile decizionale ale statului paralel cu drepturile alegătorilor de rând (miniștri, secretari de stat, prefecți, subprefecți și conducători de instituții până la nivelul grădiniței), ci veghează cu strășnicie ca nu cumva chiriașul de la Cotroceni să se amestece în trebușoarele lor necușere, c-atunci îndată i se face cunoscut că a încălcat Constituția noastră de pomină.
Altfel spus, nici vorbă ca primul om în stat să-și îndeplinească rolul de permanent și eficient veghetor la bunul mers al lucrurilor în toate sferele de activitate, cu prioritate rolul de mediator între principalii actori de pe scena noastră politică, scop pentru care să-i poată destitui pe miniștrii neperformanți și mai ales pe ăia compromiși, ba chiar la o adică să poată dizolva Parlamentul, atâta timp cât el însuși stă necontenit cu sabia suspendării deasupra capului.
Evident, respectiva sabie este în momentul de față la atotputernica vrere a penalilor Dragnea și Tăriceanu, taman aceia care trag sforile politice și care caută cu disperare să-și scuze penibila ineficiență a unui an de cârmuire, prin lansarea acuzațiilor încețoșate și prin ura ciocoiasco-prostească îndreptată împotriva ipoteticului stat paralel.
Așa că, fiind la ei pâinea și cuțitul, fac tot ce le stă în putință ca în locul unor excese de zel și autoritate (ei le numesc abuzuri), excese puse în cârca magistraților și anchetatorilor, să legalizeze indiscutabilele abuzuri ale ordonatorilor de credite și ale angajaților ANAF, aceștia din urmă fiind încurajați în acest sens prin procentul de 15% pe care-l vor primi din totalul amenzilor aplicate.
Păi dacă tot e moda pălăvrăgealii cu dictatori malefici și benefici, de ce în România tuturor posibilităților pungășești n-ar exista abuzuri malefice și benefice, respectiv ilegale sau contrare cârmuitorilor și legale (sic!) sau spre folosul acestora ?!...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News