Din nou ziare la ușile noastre!

Dragi prieteni, din nou au ajuns ziare electorale la ușile dumneavoastră.

Chiar îmi imaginam că PNL vrea să vă transmită ce își propun să facă pentru orașul nostru, însa problema lor de bază este discreditarea prin orice metode a contracandidaților, inclusiv a mea. Tema este aceiași: „incompatibilitatea subsemnatului legată de o societate comercială care nu funcționează din 2007, care a fost suspendată o perioadă de timp și din care nu mai fac parte. Sunt oarecum fericit că acesta a fost singurul lucru ce îmi este imputat. Ce nu știu ei este că eu am delegat cu mulți ani în urmă printr-un document notarial atribuțiunile de administrator la respectiva societate care nu este în funcționare unei terțe persoane, document pe care îl voi prezenta celor în măsura să aprecieze aceasta. Se pare că disperarea îi face pe unii să se comporte imprevizibil.

Ca atare mă văd pus în situația de a transmite un mesaj prin care asigur pe cei ce mă identifică în opțiunea lor pentru Primăria Sighetului că sunt în perfectă stare de compatibilitate, că nu PNL stabilește acest lucru, că dacă aceștia simt că au nevoie sa se transforme în justițiabili, au în interiorul lor nenumărate exemple de cum este încălcată legea: dosare penale pe rol, dosare în cercetare prealabila și, mai trist, încă 29 de plângeri penale în pregătire și pregătite de oameni competenți, care știu să menționeze inclusiv încadrarea juridică... Vă promit că vom face cu adevarat ordine în Primărie și în unitățile din subordine.

Chem la vot pe toți aceia ce simt că nu pot fi prostiți de asemenea acțiuni și pe cei care își doresc cu adevărat un oraș curat și la propriu și la figurat.

Vă rog să transmiteți mesajul meu în cât mai multe locuri, (pentru că nu toată lumea are un cont pe Facebook), atât în mediul virtual cât și prin viu grai, deoarece este necesar să oprim asemenea josnice acțiuni.

Vă aștept în 5 iunie să fiți lângă mine și vă asigur de faptul că sunt alături de voi, știu ce trebuie făcut pentru Sighet și vă promit că în ziua în care voi ajunge la Primărie în calitate de Primar, vă voi dezvălui toate ilegalitățile petrecute acolo sub „guvernarea” PNL-istă.

Chiar cu riscul să vă plictisesc, voi repeta acest mesaj pe paginile mele, până la sfârșitul campaniei, pentru că este necesar să luăm o poziție față de acest gen de manifestații.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și