Prefectul Mircea Abrudean a invocat, luni, cinci motive pentru care nu este instituită carantina în municipiul reşedinţă.

"Cele 5 motive pentru care nu discutăm încă de carantinare în Cluj Napoca: 1. Analiza de risc a DSP nu întruneşte criteriile minimale pentru carantinare; 2. Număr mare de teste care generează cazuri multe, care nu e ponderat la nivel naţional în calculul incidenţei, dar eu îl ponderez în luarea deciziei; 3. Rata mortalităţii Covid cea mai mică din ţară; 4. Capacitate paturi Covid crescută, 69 paturi ATI plus încă 27 în curs de operaţionalizare, deci 96 probabil până la final de săptămână; 5. Rata incidenţei se calculează la populaţia stabilă a municipiului (cei care au domiciliu sau flotant), iar noi avem mulţi pozitivi care nu au nicio formă legală de şedere aici şi îmi cresc artificial rata incidenţei", se arată într-o informare a prefectului Mircea Abrudean, transmisă luni presei.

Conform raportării GCS de luni, judeţul Cluj se situează pe locul doi la nivel naţional în privinţa indicelui de infectare cu COVID-19, după judeţul Sibiu. Incidenţa în judeţul Cluj înregistrată luni este de 7,37 la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua anterioară când a fost de 7,56 la mia de locuitori.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și