Cardurile la energie încă nu au fost emise de către autorităţi, dar deja avem parte de foarte multă birocraţie şi de multe semne de întrebare în legătură cu modul în care vor fi folosite aceste carduri. Asociaţiile de proprietari vor trebui să emită mai multe documente care să justifice plăţile făcute prin aceste carduri, iar documentele vor fi depuse la ghişeele poştale; asta înseamnă automat mai multe drumuri care vor trebui să fie făcute de cei care beneficiază de acest ajutor de la stat. În întreaba ţară există peste de asociaţii de proprietri, aşadar ne putem aştepta la întârzieri dar şi birocraţie, oameni care vor fi puşi pe drumuri pentru a beneficia de ajutor din partea statului.

Primii bani de pe carduri vor fi daţi luna următoare, în februarie , air ceilalţi 700 de lei ar urma să fie acordaţi în luna septembrie, astfel încât oamenii să-şi poată plăti facturile cu acest ajutor de la stat. Aceşti bani îi vor primi persoanele vulnerabile şi care au venituri lunare mai mici de 2000 de lei.


Preluare: Observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și