În desenul semnat de Mark Knight şi publicat luni în publicaţia Herald Sun, Williams are buzele supradimensionate, o înfăţişare masculină şi sare peste racheta sa de tenis ruptă în timpul U.S. Open, potrivit Agerpres.

Accesul spectaculos de furie al Serenei Williams îndreptat împotriva arbitrului de scaun în finala turneului a suscitat numeroase comentarii. Vedeta americană, care a fost amendată cu suma de 17.000 de dolari în urma celor trei avertismente primite, a vorbit despre sexism şi despre dublul standard aplicat jucătorilor şi jucătoarelor.

Sportiva a fost înfrântă de japoneza Naomi Osaka şi a pierdut ocazia de a câştiga cel de-al 24-lea titlu de Grand Slam din carieră.

"Nu puteţi să o lăsaţi pur şi simplu să câştige?", o întreabă arbitrul pe Osaka în desenul semnat de Knight.

Desenatorul, cunoscut pentru caricaturile sale controversate, a primit numeroase critici, inclusiv din partea unui congresman american şi a unui număr deloc neglijabil de 22.000 de persoane care i-au comentat desenul pe Twitter.

"Felicitări pentru că ai redus una dintre cele mai mari sportive în viaţă la câteva figuri de stil rasiste şi pentru că ai transformat o altă mare sportivă într-un accesoriu fără faţă", a scris scriitoarea J.K. Rowling.

Knight a răspuns criticilor argumentând că a desenat de asemenea un portret nu foarte măgulitor al unui jucător de tenis australian, Nick Kyrgios, care s-a comportat "necorespunzător". "Nu aduceţi genul în discuţie, este o chestiune de comportament".


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și